Studiu GLAMI: 64% dintre români afirmă că le plac jocurile și sistemele de recompense de pe platformele ultra-fast fashion

Studiu GLAMI: 64% dintre români afirmă că le plac jocurile și sistemele de recompense de pe platformele ultra-fast fashion

La fel cum moda se schimbă de la an la an, la fel evoluează și obiceiurile de consum ale publicului. În mod evident, acestea sunt influențate de numeroși factori, printre care se regăsesc deopotrivă cei tehnologici și economici. Criteriile de achiziție, preocupările în privința legitimității și securității online, eforturile de identificare a unor alternative mai prietenoase cu bugetul – toate cunosc în prezent noi perspective și dimensiuni.

Pentru a înțelege mai bine maniera în care s-au modificat atât percepția, cât și comportamentul românilor față de achizițiile vestimentare în ultima vreme, GLAMI, platformă europeană lider în descoperirea modei, a derulat un sondaj în cadrul analizei Year in Review. Acesta a fost aplicat unui număr de 5.936 respondenți și s-a desfășurat în decursul lunii mai 2024.

A câștiga vs. a pierde încrederea consumatorilor

Decizia de cumpărare dintr-un magazin nou se fundamentează pe diverse motive, însă de departe rolul cel mai important îl au recenziile de pe internet și certificatele de încredere (pentru 52% dintre români). Prezentarea informațiilor despre costurile de transport/retur sau urmărirea comenzii inspiră credibilitate pentru 39% dintre cei chestionați, iar opțiunea de plată la livrare convinge un procent de 36%. De asemenea, 26% urmăresc ca numărul de înregistrare și adresa companiei să fie menționate, iar 25% vor să vadă datele de contact pentru asistența clienților.

Pe de altă parte, și lista aspectelor care determină publicul să nu efectueze o primă achiziție pe un nou site este generoasă. Pe primul loc în topul alertelor de la cumpărare se află prețurile prea mici pentru a fi adevărate (pentru 37% dintre participanții la sondaj), urmate de lipsa recenziilor din mediul online (pentru 36%), lipsa contactelor și informațiilor de înregistrare (pentru 35%), prezența greșelilor de scriere, a celor gramaticale sau a frazelor ciudate (pentru 33%) și solicitarea detaliilor personale înainte de a face comanda (pentru 26%).

Calitatea precară a produselor, o frică des întâlnită

Teama că produsele nu vor avea calitatea dorită este extrem de comună, fiind experimentată de 1 din 2 români. Mai mult decât atât, 44% dintre consumatori spun că au avut parte de experiențe negative cu magazinele online de fashion de-a lungul timpului, primirea unui articol slab calitativ fiind motivul în 68% din cazuri.

Alte frici resimțite de utilizatori după plasarea unei comenzi includ securitatea plății și posibilitatea ca datele cardului să fie furate (pentru 39%), lipsa suportului în cazul unor probleme (32%), politica de returnare complicată, ce presupune taxe ascunse (pentru 32%), probabilitatea ca banii să nu fie primiți înapoi în cazul unui retur (28%), dar și securitatea informațiilor personale, precum e-mail ori telefon (pentru 25%).

Experiența „ultra-fast fashion”

Merită amintit că peste 87% dintre cei chestionați cunosc aplicații de ultra-fast fashion, 58% dintre ei afirmând că au efectuat cumpărături prin intermediul lor. Iar asta nu e de mirare, dacă ținem cont de faptul că 64% dintre participanți zic că se bucură de întregul concept al platformelor, ce include numeroase jocuri și puncte care se transformă ulterior în vouchere.

În plus, 37% dintre ei nu sunt mai îngrijorați decât de obicei cu privire la siguranța informațiilor personale atunci când utilizează acest tip de e-shopuri. Iar când vine vorba despre regrete, 66% dintre români nu se simt absolut deloc vinovați pentru că se numără printre consumatorii de ultra-fast fashion. De asemenea, un procent de 39% nu ar fi de acord cu interzicerea acestor magazine pentru a ajuta producătorii și companiile locale, întrucât ar presupune un preț mai ridicat pentru achiziționarea unor produse similare.

Despre GLAMI

GLAMI.ro face parte din GLAMI Group, platforma europeană lider în căutarea și descoperirea modei, care folosește inteligență artificială avansată pentru a face achizițiile vestimentare simple și rapide pentru utilizatori, sprijinind deopotrivă segmentul e-commerce prin conectarea magazinelor cu un public mai larg.

GLAMI vizează să devină destinația principală pentru persoanele ce fac cumpărături fashion online, asigurând o experiență individualizată prin categorizare inteligentă și recomandări personalizate. Cu mai mult de 15 milioane de produse – din peste 4.600 de magazine online de modă din 13 piețe – GLAMI oferă oportunitatea de a compara articolele și de a urmări reducerile, pentru a lua decizii informate și eficiente când vine vorba de costuri și timp.

Pentru mai multe informații, vizitați GLAMI.group.