Rezultate de la prima ediție a Cupei și Supercupei AMVB, U13 feminin, 2023-2024

Rezultate de la prima ediție a Cupei și Supercupei AMVB, U13 feminin, 2023-2024

Asociația Club Sportiv (ACS) LIFEGAMES București a organizat cu succes,  în parteneriat cu Asociația Municipală de Volei București, in premieră Cupa și Supercupa AMVB, U13 feminin, parte a Campionatului Asociației Municipale de Volei București, desfășurat în perioada 15-16 iunie la Școala Gimnazială nr. 116 din București.

Echipe participante:

  1. CSS 5 București
  2. ACS LIFEGAMES București
  3. LPS Mircea Eliade
  4. ACS Lumina Wolves Sports București
  5. CSM București – direct calificată în Supercupă (fiind câstigătoarea Campionatului AMVB si vicecampioană națională în anul 2023-2024)

Rezultate:

SÂMBĂTĂ:

              ACS Lumina Wolves Sports București vs. CSS 5 București: 3-1

              LPS MIRCEA ELIADE – ACS LIFEGAMES București: 1-3

DUMINICĂ:

             ACS LIFEGAMES București vs. ACS Lumina Wolves Sports București: 3-2

             CSM București vs. ACS LIFEGAMES București: 3-1

CUPA AMVB – câstigătoare ACS LIFEGAMES București si finalistă in SUPERCUPA AMVB

SUPERCUPA AMVB – câstigatoare CSM București

Înainte de premierea locului 1 a Cupei AMVB, ediția I-a, Laurențiu Lică, fost mare jucător de volei și actual antrenor al CSM Corona Brașov Volei, a transmis un mesaj de susținere pentru aceste două competiții și, implicit, pentru voleiul juvenil. Mesajul său a subliniat importanța dezvoltării și promovării tinerelor talente în sport,încurajându-i pe toți participanții să continue să se dedice cu pasiune și perseverență acestui sport minunat.

Cu ocazia organizării în premieră a Cupei și Supercupei, formația noastră a realizat premiere semnificative la nivel sportiv, municipal și național, în raport cu sporturile de echipă  (volei, handbal, baschet) pentru copii și juniori, categoria U13 feminin, în weekend –ul 15-16.06.2024. Acestea sunt:

  1. Prima echipă care a organizat consecutiv (în parteneriat) două competiții diferite.
  2. Prima echipă care a participat la două competiții diferite în două zile consecutive.
  3. Prima echipă care a câștigat în aceeași zi două trofee la două competiții diferite;
  4. Prima echipă care a asigurat sportivilor și tuturor participanților din sală și tribune, următoarele:

     Tricoul unic al competițiilor, semnat de majoritatea participanților, care va fi înrămat și pus pe unul dintre pereții viitorului Complex Sportiv ACS Lifegames București.

     Platforma selfie 360 și spyder-ul evenimentului pentru fotografierea și imortalizarea tuturor echipelor participante.

     Podiumul destinat în exclusivitate câștigătorului primei ediții a Cupei/Supercupei AMVB.

     Cele mai multe și frumoase premii, cu adevărat unice prin felul lor de a fi, pentru toate echipele participante (cupe mari, înalte, medalii similare celor oferite la Divizia A1 Feminin).

     Tricouri personalizate pentru toți participanții cu mesajul competițiilor: Cupa și Supercupa AMVB, Ediția I-a, 15-16.06.2024.

Cu alte cuvinte, toți participanții (arbitrii, sportivii, voluntarii, partenerii, sponsorii, părinții, etc.) au intrat în istorie! Am fost toți martorii unui eveniment cu adevărat unic și magic prin desfășurarea sa aparte, prin implicarea emoțională a copiilor și antrenorilor și prin modul de desfășurare. Acest moment a evidențiat nu doar talentul și dedicația participanților, ci și puterea comunității și importanța susținerii reciproce.

Emoțiile trăite și lecțiile învățate vor rămâne în amintirile tuturor celor prezenți, contribuind la dezvoltarea și întărirea legăturilor dintre participanți și antrenori. Evenimentul a demonstrat încă o dată că, prin pasiune și colaborare, se pot crea momente de neuitat care inspiră și motivează pe toată lumea.

Detalii suplimentare:

Având în vedere că pentru aceste competiții sala a fost închiriată pentru un număr limitat de ore, coroborat cu programul jocurilor, audiența a fost de peste 300 de participanți, stabilind astfel un adevărat record municipal.

Pentru mai multe informații, contactați ACS LifeGames Volei la:

     E-mail: [email protected]

     Telefon: +40 0755 121 001 (Ștefan Tolbaru)

👏 Parteneri 👏